Mantrele

Distribuie
Mantra Yoga
Zi de zi, viețile noastre sunt pline cu 1.000 de lucruri de făcut, oameni de văzut, e-mailuri de dat și multe altele. Nu este de mirare că creierele noastre au dificultăți de încetinire a ritmului, respectiv de relaxare!
Dar încetinirea ritmului este extrem de benefică pentru mințile și corpurile noastre, deci pentru sănătatea noastră. Mantrele devin astfel un instrument cu adevărat puternic de utilizat în yoga, în meditație și în viața de zi cu zi.
O mantră poate fi orice cuvânt, expresie sau sunet. Cuvintele, frazele sau sunetele pe care le alegeți ca mantră în practicile de yoga și de meditație vă pot ajuta să vă mențineți mintea concentrată și atenția în ”aici și acum”. 
 
 
Nada Yoga – Legătura dintre sunet și formă
Mantrele originale sunt în limba sanscrită. Aceasta reprezintă mai degrabă un sistem și nu neapărat un mijloc de comunicare. Celelalte limbi au fost inventate, în majoritate, pentru că trebuia să ne referim la ceva. Inițial, ele au început cu o mână de cuvinte multiplicate apoi în forme complexe. Dar limba sanscrită este un limbaj descoperit, pentru că astăzi cunoaștem că, dacă introducem orice sunet într-un osciloscop, acesta are o anumită formă. La fel, fiecare formă are un anumit sunet. Fiecare formă din existență reverberează într-un anume fel și creează un anumit sunet.
Când pronunți un sunet, se creează o formă.  Există o întreagă știință a folosirii sunetelor într-un fel anume, așa încât să creeze forma potrivită. Putem creea forme puternice pronunțând sunetele în anumite tonuri. Această știință este cunoscută ca Nada Yoga - yoga sunetului. Dacă stăpânești sunetul, atunci stăpânești și forma născută din acel sunet.
În limba sanscrită este mai important sunetul decât semnificația.
Trei calități ale unei mantre:
Pulsativă  - este formată din două silabe, astfel încât să poată curge ritmic cu respirația, deoarece respirația are un efect profund asupra stării conștiinței. Poate ai observat că, de fiecare dată când ești supărat sau abătut, respirația este rapidă și scurtă, dar atunci când ești absorbit de orice sarcină, respiri natural, încet și profund.
Incantativă  - mantra are un anumit sunet, un anumit model vibrațional, astfel încât atunci când este cântat în interior, va ridica propria vibrație. Fiecare entitate a acestei creații are propriul ritm și o notă proprie în armonia universală. De la quasarele pulsante la electroni oscilanți, de la melodia ultrasonică a lanțurilor muntoase la reverberarea neîncetată a creaturilor, cântând și bătând, fluierând și făcând clic, râzând și plângând, toate notele sunt orchestrate într-un vast concert cosmic. Sursa acestei mișcări ritmice neîncetate este Conștiința infinită, fără sunet, oceanul de pace nederanjat de nicio vibrație, ce curge într-o linie dreaptă infinită prin eternitate.
Ideatică - mantra nu este doar un sunet vibrator, pulsant, care armonizează toate ritmurile corpului arid al minții cu ritmul suprem. Astăzi, „puterea gândirii pozitive”, a afirmațiilor pozitive și vizualizări creative sunt folosite de multe persoane din întreaga lume pentru a avea parte de mai multe reușite, să trăiască în abundență pe toate planurile vieții. O mantră are și o semnificație expansivă specifică.
Yoghinii au învățat timp de secole un adevăr simplu: „Așa cum crezi, așa devii.” În zilele noastre este un fapt psihologic acceptat că mintea devine ca obiectul ideației sale. Multe experimente au arătat cum conștiința noastră tinde să se unească sau să se identifice cu orice focal de atenție menținut pentru o perioadă suficientă. Astfel vizualizările și afirmațiile ne vor transforma treptat mintea în funcție de obiectul lor de concentrare.
Înțelegând că oamenii sunt adesea limitați de ideile negative pe care le au despre ei înșiși, psihologii ghidează schimbarea „imaginii de sine” pentru ca astfel, să ne modelăm personalitatea în ceea ce suntem în mod nativ meniți și aspirăm să trăim.
Cum să beneficiem de puterea mantrelor?
Muzica în sine este un aranjament de sunete care produce un anumit flux și o anumită emoție, este ca apa care curge.
O mantră nu caută în principal ”esteticul”, ci în primul rând eficiența. Mantra nu este conştientă, dar produce atmosfera potrivită. Sunetul va aranja ambianța potrivită în interiorul tău, în cadrul psihologic, fizic şi în atmosfera din jur.
Alegerea mantrei nu este despre ”care-mi place cum sună” sau despre “tu ce ai ales? ok, atunci o aleg şi eu pe aceea.”, ci despre a asculta cu atenţie o mantră de care ai nevoie (dedicată unui anumit scop) până simţi că te prinde. Ascult-o în continuare numai pe aceea pentru o vreme. După un timp va deveni parte din sistemul tău într-o asemenea măsură, încât va produce schimbarea dorită.
Beneficii rapide și concrete:
- găsirea liniștii
- reevaluarea a ceea ce este prioritar în viață
- găsirea unui nivel de claritate și de concentrare
- acțiune, concentrare și ambiție
- generarea de energie psihică imensă prin concentrare intensă asupra mantrei
- manifestarea în planul concret a intenției
Nada Brahma –  cum experimentăm lumea ca sunet?
“Nada” înseamnă “sunet”, “Brahma” înseamnă “Divinul”, Întregul. În esenţă, există doar trei sunete. Orice sunet dat poate fi creat din aceste trei sunete. Dacă ştii câte ceva despre televiziunea color, ştii că sunt trei culori fundamentale. De la aceste trei culori de bază (n.r – roșu, verde și albastru) pot fi create nenumărate culori. Similar, din aceste trei sunete (n.r.- de bază) pot fi create oricâte alte sunete. Poţi înţelege asta făcând un simplu experiment: fără să îţi foloseşti limba, sunt doar trei sunete pe care le poţi scoate: “aaa”, “ouuu” şi “mmm”. Chiar dacă îţi tai limba, tot poţi pronunţa aceste trei sunete. Pentru orice alt sunet este nevoie să-ţi foloseşti limba. Limba te ajută doar să amesteci aceste trei sunete în mai multe feluri pentru a produce celelalte sunete. Sunt milioane de sunete pe care le poţi creea din gură, dar o persoană care este mută poate spune doar “aaa”, “ouuu” şi “mmm”. Nu poate spune altceva pentru că nu îşi poate folosi limba.
AUM –sunetul fundamental
Dacă pronunţi împreună aceste trei sunete obţii AUM. Acesta este sunetul fundamental al existenţei. 

Tipuri de Mantre

  • Mantre de bază (Mantre Bija)
  • Mantre de început și de sfârșit (de practică yoga) Om Sahana Vavatu, Lokah Samastah Sukhino Bhavantu
  • Mantre corespondente chakrelor
  • Mantre dedicate unor scopuri preciseOm (Aum), Om Shanti (Om Peace), Prana Apana Sushumna Hari, Adi Shakti, Shiva Shakti Kundalini, Sarvesham Svastir Bhavatu, Gayatri Mantra, Om Tare Tuttare, Alai Alai, Sa Re Sa Sa, Sa Ta Na Ma, Aum Namah Shivaya, Namaskaratha Mantra, Shatangaurmantra, Om Gam Ganapataye Namaha, Har Har Mahadev, So Hum, Om Keem, Trishakti Rishakti, Daya Karo Maa ș.a.
  • Mantrele personale – afirmații/intenții de tipul: ” ”Sunt suficient, Eu merit să …, Pacea începe cu mine, Sunt sănătos, Sunt capabil, Sunt puternic, Sunt prezent în acest moment, Manifesc și primesc în viața mea Iubire, Fericire, Sănătate, Prosperitate, Abundență etc.”
Puteți recita aceste mantre în tăcere în timp ce respirați, sau le puteți spune cu voce tare pentru a le încărca cu o energie și mai puternică, le puteți cânta sau asculta online (YouTube de exp.). În timpul practicii de yoga, mantra funcționează în mod similar cu practica de meditație, dar există o diferență cheie: mantra funcționează mai degrabă ca o intenție, unde recitiți rezultatul pe care doriți să îl obțineți la începutul practicii dvs. și lucrați la acesta pe tot parcursul. Mantra pe care o alegeți pentru practica dvs. de yoga se va raporta astfel la intenția clasei de yoga din acea zi sau la intenția din practica personală

Adăugarea mantrelor la practicile de yoga și meditație este o modalitate puternică de a încetini conversația minții și de a găsi o anumită liniște. Acest lucru vă va ajuta să vă concentrați, să vă limpeziți mintea și să manifestați ceva dorit!

Cele 5 Mantre de bază (Bija)
Mantrele de bază sunt cunoscute sub numele de mantre esențiale, sau Mantre Bija și au fost în mod universal folosite în practicile meditative pentru armonizarea energiei.
OM: Cea mai cunoscută mantră bija universală este sunetul creației și face ca energia să se strângă, să urce și să se extindă în exterior. OM este matra acceptării și a ascensionării. Ajută să îți accepți sinele superior și energiei să curgă ușor și fără rezistență prin tine. Servește și ca o mantră culegătoare, concentrând energia interioară, pregătind-o pentru mișcare.
KRIM: Cântatul acestei mantre stimulează chakrele inferioare pentru a se ”trezi” și a începe să îți purifice corpul.
SHRIM: Este asociată cu capul și cel de-al treilea ochi. Promovează sănătatea corporală și spirituală, însă poate fi folosită și pentru frumusețe și fericire.
HRIM: Această mantră deține puterea vindecării și a creativității. Cântarea acestei mantre trezește compasiunea și purifică inima.
HUM: Această mantră evocă distrugerea emoțiilor negative și răspândește pozitivitatea și vitalitatea prin întregul corp.
Mantrele și chakrele
Sunetul este vibrație.  Fiecare chakră are propria ei vibrație, deci puteți folosi mantrele care sunt în armonie cu fiecare chakra, în acest fel armonizând întregul sistem. Folosind mantrele dedicate chakrelor, în timpul meditației se realizează crearea unui efect puternic: imaginează-ți o chakra ca pe un instrument muzical iar mantra ca pe un diapazon – lovești diapazonul, iar instrumentul va intra în rezonanță cu acesta, curățind energiile care nu sunt în această vibrație.
7 yoga chakras
Cele 7 mantre pentru echilibrarea chakrelor
LAM: Mantra aceasta se cântă pentru Chakra Rădăcină (Muladhara), care ne ajută să fim împământați și cu atenția în prezent. Mantra aceasta curăță ”impuritățile” ce se strâng în chakra rădăcină, deschizându-te către senzațiile de securitate, prosperitate și apartenență și curățind orice energie blocată ce nu poate circula prin ceilalți 6 centrii energetici principali. Cântă ”LAM” dacă nu ai energie, dacă ai probleme financiare, dacă suferi de lipsă de stimă de sine sau de oboseală (de la glandele suprarenale) sau dacă ai probleme de stres.
VAM: Mantra de curățare pentru Chakra Sacrală (Swadisthana), care este asociată cu sexualitatea, plăcerea și creativitatea. Deschiderea acestei chakre te va deschide către ceilalți, îți va da curaj să te exprimi pe tine însuți și să îmbrățișezi schimbarea. Cântă ”VAM” dacă ai o stima de sine scăzută, dacă ți-e greu să te deschizi în relații, dacă te simți nesatisfacut din punct de vedere sexual și suferi de un libidou scăzut, dacă vrei să-ți mărești creativitatea și să atragi sufletul tău pereche.
RAM: Aceasta mantra deschide Chakra Plexului Solar (Manipura), sediul puterii tale personale. Cântând ”RAM” îți vei mări capacitatea de a fi pe picioarele tale, de a-ți controla impulsurile negative și de a avea un grad mai mare de auto-control. Stima ta de sine va crește pe măsură ce cânți ”RAM”, dispar anxietatea si durerile frecvente de stomac.
YAM: Mantră de curățare pentru Chakra Inimii (Anahata). Dai și primești iubire prin centrul energetic din chakra inimii. Dacă nu te simți iubit sau capabil de iubire, plin de compasiune sau ai dificultăți în relații, cântă YAM! Cânta ”YAM” pentru a vindeca atât inima fizică, cât și cea spirituală (emoțională) și pentru a te deschide către iubirea necondiționată, empatie și compasiune.
HAM: Mantră pentru deblocarea Chakrei Gâtului (Vishuda). Aceasta este vocea ta fizică și spirituală, modalitatea de comunicare a ceea ce ești și a acelor lucruri de care ai nevoie și ți le dorești din partea Universului. Chakra gâtului guvernează abilitatea ta de a te exprima – dacă este ”închisă” (energie în dezechilibru), te vei regăsi deseori în postura de a fi frustrat pentru ca nu îți poți exprima nevoile și dorințele (închizându-te la oportunități sau la împlinirea nevoilor); face dificil de încorporat onestitatea și integritatea. Vibrațiile lui ”HAM” vor deschide chakra gâtului astfel încât energia comunicării poate curge din plin și poți să-ți mărești creativitatea de geniu (invenția).
AUM (sau OM): Aceasta mantră ”deschide”, curăță și vindecă Chakra celui de-al Treilea Ochi (Ajna). Aceasta este situată în centrul frunții, în linie cu centrul creierului tău. Chakra celui de-al treilea ochi este sediul intuiției și al scopului în viață OM este una dintre cele mai întâlnite mantre și poate fi folosită pentru o multitudine de meditații cu mantre. Cântă ”OM” pentru a-ți rupe condiționările auto-impuse prin care nu îți permiți să-ți asculți înțelepciunea interioară și pentru a-ți folosi această înțelepciune pentru a găsi cel mai bun drum către scopul vieții și pasiunile reale (care te reprezintă).
 
OM sau AH: Mantra pentru Chakra Coroană (Shahashrara), conexiunea cu divinitatea. O chakra coroană ”închisă” aduce senzații de lipsă de importanță și lipsă de scop, conducând spre o deconectare de la spirit și un atașament puternic de posesiuni, relații și lumea fizică. Unii oameni descoperă faptul că liniștea este o practică mai eficientă pentru deschiderea chakrei coroana, utilizând și OM în acest scop. Dacă folosești AH vei simți o eliberare. Respiră profund și apoi eliberează. AH este sunetul eliberării și al abandonului.
 
Din punct de vedere al notelor muzicale, aceste mantre corespund cu notele gamei Do Major (do, re, mi, fa, sol, la, si, do).
 
 

Contactati-ne

+40722820427